Acestei situatii nu i s-a raspuns la un nivel oficial, din contra chiar. S-au gasit cateva persoane care, neavand alte interese obscure, au incercat sa aduca lumina in intelegerea si rezolvarea acestor probleme. Glasul lor, insa, a fost slab receptat de masa, neavand puterea unei decizii oficiale. Nu numai atat, dar fiind razlete si cumva tarzii evenimentelor, ele au fost lipsite de forta unui sinod sau grup de actiune. Asa se face ca, desi s-a tot scris prin reviste si s-a discutat pe ecrane sau prin sali de conferinta, multe aspecte au ramas neelucidate pentru publicul larg, raspunsurile lipsind sau fiind incomplete.
Discutiile de astazi [1], avand in spate interese politico-economice si nefiind fundamentate pe baza adevarului de credinta, ci pe minimalismul dogmatic, speculeaza comoditatea si naivitatea unora, dar si lipsa obiectiva de timp a altora, promovand sofismul ca Dumnezeu e unul si acelasi, deci nu conteaza forma in care este venerat, si ca oricum ar fi, e bine. Dar tocmai faptul ca Dumnezeu e Unul, duce la o singura concluzie, dupa spusa Apostolului: Exista un Domn, o Credinta, un Botez†(Efeseni 4, 5). inca si filosoful Platon, spune undeva (raspunzand intrebarii daca sunt mai multe lumi), ca daca „bunatatea a fost aceea care l-a determinat pe autorul lumii sa intre in actiune, din care motiv, el nu a putut construi decat o lume buna, pentu ca El era bun si in acela care este bun nu exista invidie; si ca lipsit de rautate, el a voit ca toate lucrurile sa se nasca, pe cat posibil, asemenea Lui, de unde rezulta ca lumea este ordonata si buna, iar autorul ei este fiinta suveran buna“ O Theos (Dumnezeu), care a voit ca toate lucrurile sa fie bune indepartand, cat ii sta in putere, orice imperfectie, putem spune ca exista un singur cer, si nu o pluralitate sau o infinitate pentru ca a trebuit sa fie construit dupa imaginea modelului. Nevoia ca lumea sa semene viului absolut l-a determinat pe creatorul ei sa nu faca nici doua, nici o infinitate, ci una singura. Asadar, rational vorbind, mai multe credinte si mai multe botezuri duc automat la venerarea mai multor dumnezei.
Desi la inceput Biserica Romei a fost intemeiata de catre Apostolul Pavel, prin ratacirile ulterioare, ea a pierdut succesiunea apostolica devenind un fel de organizatie religioasa mondiala [2], un sistem juridic, in care mantuirea este un act de achitare in fata lui Dumnezeu, nu de indumnezeire. Prin falsificarea unor dovezi si prin interpretarea eronata, dupa bunul plac a unor pasaje scripturistice sau patristice, apusenii l-au numit pe papa infailibil si deasupra tuturor (asa zisul primat petrin). Dar succesiunea apostolica nu inseamna predarea unei stafete de la persoana la persoana (de la un episcop la altul), ci la identitatea de credinta, comuniune si viata a unei comunitati cu cea care a precedat-o.
Vazut azi ca o simpla fapta de mandrie a unui trecut indepartat, primatul petrin a ajuns sa treaca drept o problema secundara, desi in sine e chiar temelia pe care incet-incet se va construi o alta Biserica, in numele lui Petru, dar nu si pe piatra marturisirii sale. Toata constructia ajunge sa semene cu un edificiu crestin, dar numai pe dinafara, pentru ca o noua Biserica implica si un nou cap, care se legitimeaza cu puterea lui Hristos, numindu-se vicar al Lui, dar care mana oile spre alt staul. Cuvinte dure? Exagerate, pline de venin, cum reproseaza romano-catolicii? Sau sa fie faptul ca, trecerea timpului si felul de manifestare si gandire contemporan bruiaza imaginea de ansamblu? Altfel, cum se explica declaratiile unioniste ale unor ierarhi, care par sa nu cunoasca adevarata chemare, declaratii concretizate pe alocuri in impreuna slujire? Trist este ca si unii confrati ortodocsi considera nula diferenta dintre catolicism si ortodoxie, lasandu-se atrasi de aparentele de suprafata, pentru ca despre asta este vorba daca ne referim la asamanari, doar despre aparente. In aceasta dramatica [3] situatie s-a ajuns in urma multiplelor inovatii dogmatice ce au fost introduse de-a lungul veacurilor in Apus. Sa se gandeasca bine si sa raspunda sincer toti intelectualii ortodocsi, ierarhii si teologii, ce reprezinta Filioque, harul creat, imaculata conceptiune, purgatoriul, daca nu erezii si hule? Sau este cineva avizat sa-mi spuna care Hristos a binecuvantat inchizitia, uniatismul si prozelitismul? Nu putem vorbi de greseli in aceste cazuri, pentru simplul motiv ca greseala presupune neintentie, ori aici este vorba de premeditare. Mai degraba, iata urmarile caderii!
Toate aceste interventii omenesti in lucrarea divina de zidire a Bisericii au lasat urme grave. in cele ce urmeaza voi trata un subiect de maxim interes, care in prealabil ar fi necesitat o introducere istorico-dogmatica despre primatul papal. Datorita importantei si pericolului reprezentat falsitatea miracolelor catolice, am ales sa incep direct cu expunerea situatiei, urmand sa prezint ulterio acele observatii concise si atat de necesare despre primatul papal.
Nu sunt eu in masura sa stabilesc ce se va intampla cu sufletul unui catolic dupa moarte. Dumnezeu este Judecatorul. Nu vreau sa ma erijez intr-un judecator, dar nici nu pot ramane indiferent vazand amagirea careia ii cad prada confratii ortodocsi, unii chiar respectabili. Acestora ma adresez si nu pentru a-i invata, ci pentru a le propune o tema de reflectie asupra pozitiei lor, ca unora de la care se asteapta mult, pentru ca mult ne/le-a fost incredintat. Tema pe care o voi supune atentiei voastre in cele ce urmeaza, este una practica, esentiala vietii spirituale, care inca genereaza confuzii, anume mistismul catolic. In cartea sa, Mistica apuseana, prof. Gh. Savin, prezinta emotionat cazul de sfintenie de mare impact al Sfantului Francisc de Asissi. Alaturi de el, multe alte nume, sonore si nu numai, privesc cu admiratie misticii apuseni. Singurul insa, care a reusit sa se ridice deasupra tuturor, a fost Mihail Urzica, un arhitect, dar si un mare si sincer traitor al secolului trecut. Autor al unui minunat tratat de demonologie, trateaza atat cazurile de amagire din Biserica Ortodoxa Romana cat si corespondentele lor din Apusul catolic.
Pe baza acestei carti am elaborat un set de observatii generale, precedand rezumatul unor astfel de evenimente suprafiresti, pentru a lamuri, cred eu, subiectul.
Omul, indiferent de loc si spatiu, a fost mereu fascinat de suprafiresc, primind ca pe un semn dumnezeiesc orice astfel de manifestare. Crestinul autentic, insa, stie sa nu dea crezare oricarui duh, ci sa cerceteze duhurile luand aminte ce invata [I Ioan 4,1]. Pentru ca in tentativa sa de amagire, daca este nevoie, diavolul se poate preface chiar in inger de lumina [II Cor. 11, 4]. Existenta suprafirescului, a neobisnuitului, nu constituie o dovada suficienta ca ar fi vorba de minuni. si yoghinii pot ghici faptele oamenilor, pot face descoperiri la distanta, pot muta obiecte, pot merge prin foc fara sa arda, pot provoca inverzirea unui pom uscat, etc [4]. Sfantul Ciprian, pe cand era vrajitor, schimba vazduhul, pornea vanturi si ploi, aducea vatamari asupra oamenilor si dobitoacelor, zbura prin vazduh, umbla pe ape, se putea chiar preface in femeie sau pasare. Astfel de minuni puteau face si vrajitorii Egiptului sau Simon Magul. In India, mai multe persoane au dat relatii unice despre pretinsele lor vieti anterioare, convingand pe cei din jur cum ca sunt reincarnari adevarate ale altor persoane. Toate acestea si multe altele s-au facut prin mijlocirea satanei, fiind capabil sa produca si sa infatiseze si iluzii mai puternice dupa cum vom vedea.
OBSERVATII EDIFICATOARE
Cum spuneam mai inainte un set de cateva criterii pot limpezi, in mare parte, natura fenomenului misterios. Acestea sunt:
- echilibrul moral precar al celui care are viziunea, fapt care afecteaza puritatea revelatiei: in cele mai multe cazuri, aparitiile s-au petrecut la oameni fara pregatire teologica, neduhovnicesti, nedespatimiti, slabi, atat psihic cat si intelectual, fie copii, fie batrani.
- usurinta cu care se accepta vedenia: vedenia nu numai ca este primita, dar este si dorita. Din cauza lipsei de discernamant, lipsind mijloacele unei cercetari duhovnicesti si mentale, vedenia este efectiv imediat aprobata, dandu-i-se curs. Acest lucru este contrar tuturor predaniilor patristice si scripturistice, fapt necunoscut celor ce devin actorii unui teatru dracesc.
- amplificarea sentimentelor de mandrie: primitorul vedeniei se considera ales, deosebit, fiind ceva firesc, natural, ca el sa se invredniceasca de asa rol in societate. Se crede mai presus de preot sau ierarh, pe care il cheama sa-l invete, sa-i dezvaluie ce trebuie sa faca. El a devenit un intermediator intre cer si pamant. Astfel, lui si numai lui ii pot fi incredintate secrete pe care el si numai el le anunta, pe care el si numai el le poate talcui. Nici macar duhovnicul, daca are, nu poate fi facut partas acestor dezvaluiri. Domina, deci, o aura de mister, neconforma cu Traditia, de sorginte demonica.
- substituirea preotului: daca aceste descoperiri ar fi fost dumnezeiesti, facute in sprijinul mantuirii omului, de ce nu le-au avut oameni ai Bisericii (preoti, ierarhi, teologi, calugari), fata de care ar fi fost mai logic sa se arate? De ce mereu aparitiile au ales persoane slabe, deseori trimise la preotul locului, spre a-l atrage in plasa, in caz contrar fiindu-i afectata imaginea in comunitate?
- neconcordanta sau chiar contradictia cu invatatura Bisericii: toate aparitiile invata ceva nou, altceva decat invatatura oficiala a Bisericii, stabilita in urma unor sinoade sau sinaxe, ba chiar se propovaduieste ceva contrar, pentru a compromite pe cei ce fac parte din Biserica, sub iluzia unor sfaturi binecuvantate. Ca si cum s-ar fi descoperit un nou adevar, de care cei imbisericiti, care nu adera la astfel de santaje, ar fi lipsiti. Propagarea unor credinte false dovedesc tocmai originea lor necurata.
- constrangeri si fagaduinte facute deliberat pentru a atrage masele: cei ce cred si pun in practica vor fi rasplatiti, ei sunt privilegiati. Cei ce nu cred, vor pati ceva rau. Sunt astfel ademeniti, printr-un sublim santaj.
- pervertirea adevaratului scop, mantuirea, prin deturnarea adevarului revelat in Biserica si migrarea spre o credinta talismanica, superstitioasa: mai mereu, vedeniile incurajeaza superstitia, superficialitatea. Practica bisericeasca, duhovnicia, pune accentul pe vederea pacatului propriu, permanenta lupta cu patimile si gandurile, constientizarea starii decazute si efortul continuu spre progres spiritual.
- spectacolul semnelor versus rationalitate: marii sfinti, cu adevarat sfinti, care s-au invrednicit pe drept cuvant de descoperiri si extazuri dumnezeiesti, le descriu ca pe ceva rational, nu carnal; mental, dar mai presus de minte, care nu excita simturile si nu au conotatii magice. Mintea este total coplesita in acele momente si nu mai poate rationa lumesc. Ea se impartaseste de dumnezeiasca vedenie, iar respectivul ascet, dupa ce isi revine in simtiri, deseori este atat de marcat incat nu-si mai aminteste clar, sau nu poate descrie. Acest fapt nu se intampla cu falsa vedenie, care este perceputa nu cu mintea, ci cu simturile si care se dezvolta in timp ce se deruleaza.
Acestea fiind zise, sa aruncam o privire la cateva cazuri vestite de aparitii miraculoase si sa remarcam elementele de mai sus. Nu va fi deloc greu, cu un minim de atentie, rabdare si sinceritate.
CAZURI CONCRETE IN ORTODOXIA ROMANEASCA
Cazul Ion Popa Gheorghe, Cuca-Arges. Ion Popa e un simplu taran care nu stie sa faca diferenta dintre Tatal Ceresc si Domnul Iisus Hristos, si nici intre Arhanghelul Mihail si un oarecare inger ceresc, amestecand adresarea. Apoi, desi badea Ion se simte pacatos, totusi puterile ceresti il asigura nu numai ca nu este pacatos, ci este chiar apreciat, pacatele fiindu-i iertate, pentru ca nu sunt multe. in continuare este laudat pentru modul cum se ruga in lagar, inclusiv pentru rugaciunea catre ziua in care se afla, practica necanonica. in aceasta vedenie, ne este explicat, desigur fals, cu intentia de a induce in eroare, cand anume se pogoara harul la Botez, respectiv dupa slujba, cand preotul binecuvinteaza panzeturile aduse de nas pentru a imbraca pruncul increstinat. De aici reiese ca Duhul nu se coboara peste botezat in timpul Tainei Mirungerii, ci abia la binecuvantarea scutecelor pruncului, evident, contrar invataturii bisericesti. Aratarea ii mai spune ca acest vesmant (Botezul) se ia omului daca el pacatuieste, ori noi stim ca botezul are caracter indelebil, adica nu se sterge nici in vesnicie. Cea mai grava invatatura e constituita din negarea pocaintei pe patul de moarte, incercandu-se descurajarea spovedaniei in astfel de momente. ingerul ii spune vizionarului nostru ca degeaba se spovedeste omul inainte de moarte fiindca este prea tarziu, insa autenticitatea acestei pocainte nu o stie decat Domnul.
Cazul Banica Doleanu din Cassota-Buzau. Acesta este vacarul satului, care fiind cu vacile are o vedenie, cu un mosneag cu pletele si barba alba, stand pe loc, care ulterior se preface si in porumbel. El il intreaba daca preotul satului liturghiseste in zi de vineri si daca lumea lucreaza in acele zile. Observati mutarea centrului de greutate de la duminica statornicita prin porunca dumnezeiasca drept zi liturgica si de odihna. Apoi, batranul il trimite pe vacar in sat sa-l cheme pe preot la el, pe islaz, unde i s-a aratat. Pentru ca a mintit ca a fost sa-l cheme pe preot, batranelul ii porunceste taranului nostru sa faca 1000 de metanii in fata lui, deci sa i se inchine. Dupa cateva zile, porumbelul apare iar, se aseaza pe un cazan incins, trece pe sub treieratoare ramanand intreg, iar un glob de foc a fost vazut cazand pe pamant, facand o groapa. Atunci toti au inceput sa se roage. Langa acea groapa s-au ridicat doua cruci, unde lumea vine sa se inchine. La un moment dat i s-a aratat Antihristul, care l-a ispitit cu bani si ciocolata, exact cum ii spusese porumbelul, cu o saptamana inainte. I s-a aratat chiar si Hristos, pe care nu s-a sfiit a-l privi drept in fata (pe Cel spre care nici ingerii nu cuteaza a privi, n.n.), care i-a spus sa nu mai aprinda asa de des candela, daca nu are untdelemn. Cei amuzati de cele citite, de aceasta poveste copilareasca, le aduc la cunostinta ca o carte cu aceste intamplari, a fost editata cu binecuvantare ierarhica, in 1930, insumand 80 de pagini. Alte false minuni s-au bucurat de acelasi sprijin bisericesc, atat in Rasarit cat si in Apus.
Cazul Petrache Lupu - Maglavit. Poate cel mai cunoscut caz de inselare din Romania este cel petrecut la Maglavit. De pe urma lui au fost tiparite „icoane†si chiar oameni ai bisericii au fost acolo in pelerinaj. Cazul seamana cu cel din Buzau. Un cioban, Petrache Lupu, are parte de o viziune, pe camp, care il va transforma din cioban intr-unul din cei mai cunoscuti predicatori. La fel, mosul care i se arata si care mai tarziu se va numi pe sine Dumnezeu, inainte sa dispara intr-un „nor patratâ€, il trimite in lume cu o „solieâ€. in cele din urma (deci nu la inceput cum a fost firesc) ajunge si la preot, dar nu pentru a-i cere sfatul, ci pentru a-l anunta. Luat la rost de acesta cum isi permite sa dea buzna in Sfantul Altar, raspunde: N-am nevoie de tine. Pe mine mosul m-a chemat.[5] Trebuie remarcata si atitudinea fata de Dumnezeu, caruia i se adreseaza cu apelativul mos. Totodata din sfaturile lui Petrache Lupu lipseste ideea de mantuire, de vesnicie. El indeamna lumea sa se roage pentru sanatate sau alte lucruri lumesti: porumb, grau, s.a. Pedeapsa pentru lepadarea pruncilor, dupa acelasi cioban nu este chinul vesnic, ci nerodirea pamantului. Petrache Lupu, indemna lumea sa se impartaseasca cu o apa ce picura dintr-o salcie, desi nu pomeneste nicaieri de impartasirea cu Sfanta Euharistie. Nici despre spovedanie nu aminteste, dar se roaga in vazul lumii pentru „credinciosii meiâ€. isi punea si mainile peste capetele lor in semn de binecuvantare si intindea si mana la sarutat sub pretextul ca nu lui i se saruta mana, ci... mosului. Dar nu numai oameni binecuvanta Petrache Lupu, ci si obiecte date lui spre pastrare, de la batiste pana la bilete de loterie. El insusi spera sa traga un loz norocos pentru a zidi in sat o manastire. Pentru harismele sale, ciobanul a fost apreciat de spiritisti, inclusiv de duhul „Sfantului†Anton de Padova. Sirul evenimentelor paranormale continua prin vindecari miraculoase, convertiri (dar la credinta lui Petrache Lupu nu la cea a Bisericii) in urma unor vise, si multe altele, peste care vom sari din lipsa de spatiu. Tot aici ne vom opri, din acelasi motiv, cu exemplificarea unor astfel de cazuri din ortodoxia romaneasca si vom alatura cateva cazuri din Apus. Se sesizeaza existenta acelorasi criterii, pe baza carora putem identifica adevaratele minuni de cele false.
Privilegiul sabatin: intr-o vedenie avuta de Simon Stock [6], canonizat mai apoi, Maica Domnului il incredinteaza ca cei raposati sambata (de unde si numele de privilegiu sabatin) care au purtat in viata un vesmant denumit scapulariu (care acoperea umerii) va fi mantuit. Avem de-a face aici cu o credinta talismanica, asa cum si la noi circula Talismanul, Epistolia sau Visul Maicii Domnului. Papa Pius al V-lea, printr-un edict din 1613 oficiaza acest cult, care va fi intarit ulterior si de vedenia avuta de o anume Estelle Faguette, careia ii apare Maica Domnului cu acelasi mesaj, dar si cu indemnul de a merge la preot si a-i cere s-o ajute cu toata puterea lui in raspandirea acestei credinte. Abia papa Pius al XI-lea in 1922, publica o enciclica Petis in quidem prin care incearca sa atenueze impactul acestui cult al scapulariului, care avea atunci 300 de ani.
Monograma Mariei este alta superstitie din spatiul latin, propagata de Catherine Laboure, careia Maica Domnului ii spune sa promoveze o medalie, cu litera M incadrata de douasprezece stele si doua inimi alaturate, una inconjurata de spini, a Mantuitorului, iar alta strapunsa de o sabie, a Maicii Domnului. Medalia poarta si o invocare: O, Marie, conceputa fara de pacat, roaga-te [...] Asadar iata o invatatura eretica - imaculata conceptiune - fiind raspandita prin aceasta vedenie. Cu timpul, piosii catolici au renuntat la purtarea crucii (simbol mantuitor) in favoarea medaliei.
Bernadette din Lourdes este o fetita careia Maica Domnului i-a aparut zicandu-i ca este imaculata conceptie. Marguerite Marie il vede pe Mantuitorul, care ii spune sa-i cinsteasca inima, reprezentata intr-o icoana cu o inima carnala, care va fi o binecuvantare pentru tot locul unde este expusa. in urma tuturor acestor aparitii, au luat nastere devotiunea catre sfanta inima si erezia imaculatei conceptiuni, sau neprihanita zamislire, o erezie care anuleaza orice virtute Maicii Domnului, transformand-o intr-un simplu instrument al divinitatii. Parintii si Cuviosii Rasariteni traduc aceasta erezie ca hula la adresa Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu.
Cele mai cunoscute materializari de origine demonica din Occident au avut loc la Fatima si Medjugorie. in 1981 niste copii aflati la joaca pe dealurile din apropierea satului Medjugorie, au fost inselati de vrajmasul diavol sa creada ca o vad pe Maica Domnului. Asemenea cazului de la Maglavit sau Cassota, ei au fost alesi sa primeasca mesaje pe care urmeaza sa le prezinte multimii. Pe langa show-ul comun acestor aparitii, iata ca deslusim si cateva invataturi gresite, cum era de asteptat, pentru ca acesta e scopul final, inducerea lumii in ratacire. Intr-o zi, Maica Domnului" iii apare unuia dintre copii, Ivancai, care tocmai isi pierduse mama. Aceasta o intreaba pe Maica Domnului unde este mama ei, iar ea ii raspunde ca ii este alaturi, in Paradis. La intrebarea Ivancai daca nu cumva trebuie sa se mai roage pentru ea, Maica Domnului o asigura ca toate pacatele ei au fost achitate si ca nu mai are nevoie de rugaciune si milostenie [7]. Ori noi stim ca si cei cu viata sfanta au nevoie de rugaciunile noastre, mai putin sfintii canonizati pentru care nu ne mai rugam ci pe care ii invocam in rugaciunile noastre. Un alt indemn care atesta originea necurata a vedeniei de la Medjugorie a avut loc la 2 aprilie 1990. Maica Domnului ii apare Mirijanei (alt copil din grupul ales) si ce credeti ca-i spune? In fiecare data de 2 ale lunii, Maica Domnului cand se roaga cu mine, vorbeste despre necredinciosi (aici intra si ortodocsii, n.n.). De fiecare data cand vorbeste despre ei este trista. Mereu ne rugam pentru ei in 2 ale lunii. Ea ne cere ajutorul, noua, celor ce credem, si nu acelora care mergem mereu la biserica; vrea sa ne rugam pentru ei. Asadar, grupul de tineri alesi de Maica Domnului, este mai presus de preot, iar cei care merg la biserica sunt mai prejos decat cei ce merg la Medjugorie. Sic! De la bun inceput, Maica Domnului le-a vorbit tinerilor despre cele 10 Secrete care ar fi in Cer, pe care Dumnezeu-Tatal le-ar fi pregatit oamenilor, dar care pot fi aplanate prin mijlocirea sa si a celor de la Medjugorie. Iata asadar amplificarea sentimentului de trufie. Medjugorie poate salva lumea, Medjugorie este mai presus de Biserica si de preot, Medjugorie, loc ales! Deseori Maica Domnului cerea ajutorul pelerinilor pentru infaptuirea planurilor sale. Cum si pentru ce ar putea fi ajutata Maica Domnului de catre muritori? Iata o alta inselare! De fapt, nu Maica Domnului ci diavolul are nevoie de ajutorul celor de la Medjugorie pentru a insela pe cat mai multi. Vicka avea cumplite dureri de cap premergatoare aparitiilor. Iar cand o vedea pe Maica Domnului simtea spaima cum insasi marturiseste. Din Paterice stim ca numai aparitiile demonilor provoaca teama, deci... Lui Ivan i-a dat pace si i-a spus sa o dea si la altii, dar noi stim ca Pacea este a lui Iisus Hristos, Domnul nostru. El a dat-o Apostolilor la inaltare si numai apostolii au primit puterea si insarcinarea de a propovadui si a da pace. Acestia au hirotonit preoti, deci pacea este de sorginte divina si se da prin hirotonie. Este un dar al Sfantului Duh, iar Sfantul Duh este trimis de Fiul, de la Tatal si locuieste in Biserica. Prin urmare este erezie ca mirenii, mai ales femeile, asa cum facea si Vicka, sa dea binecuvantare. Vicka a indraznit chiar sa binecuvinteze un episcop din America [p.75], in afara de ceilalti pelerini. Un alt fapt ciudat si amuzant este ca Maica Domnului de la Medjugorie avea o mare simpatie fata de Papa, ba chiar a sarutat poza lui ce se afla in casa vizitatorilor si i-a transmis prin acestia: Considera-te Parintele tuturor oamenilor, nu doar al crestinilor. Raspandeste mesajul de Pace si Iubire in lume, fara incetare si cu curaj. Maica Domnului sa sarute poza unui om? Papa, parintele tuturor oamenilor? Cel care a introdus erezia in Biserica si a deturnat sensul acesteia, implicat in intrigi si asasinate politice si cate altele, el Parintele tuturor oamenilor?
Fatima, un orasel, este un alt mare centru de pelerinaj al Occidentului. Aici, in 1917, in ziua celei de-a cincea aparitii a Maicii Domnului in fata unei multimi de peste douazeci de mii de oameni, soarele stralucea pe un cer senin, cand, brusc a inceput sa-si piarda putin cate putin stralucirea, iar atmosfera a capatat o tenta galbui-aurie. Toti priveau spre cer. Un glob luminos se deplasa de la Rasarit spre Apus si aluneca incet si maiestuos, strabatand spatiul degajand o lumina stralucitoare, dar placuta la vedere. Cand disparu aceasta aparitie, au inceput sa cada din cer un fel de flori albe sau de fulgi de zapada care nu atingeau pamantul, ci se spulberau la o oarecare inaltime. Un nor alb invaluia stejarul verde (pe care aparea in mod obisnuit vedenia Maicii Domnului) iar apoi se risipea in inaltime, pina disparea. Apoi a avut loc a sasea aparitie, in fata unei asistente tot atat de numeroase: in jurul soarelui a aparut chipul Sfintei Fecioare si al batranului Iosif, cu pruncul in brate. Din cele scrise de sora Lucia, vizionara acestui ultim caz, reiese ca minunea anuntata de Fecioara Maria se produse in fata tuturor. Imensa multime contempla un semn nemaiauzit. Ploaia s-a oprit, norii s-au risipit si soarele abia ivit era asemanator unui disc de argint. Apoi incepu sa salte, sa se balanseze, sa se roteasca in jurul lui ca o roata de foc si sa imprastie in toate directiile jerbe de lumina. Timp de patru minute, luminozitatea lui a devenit, succesiv galbena, verde, albastra, violeta... Dupa o brusca oprire, si-a reluat dansul fantastic. Martorii erau incremeniti, uluiti. Soarele s-a desprins apoi din cer, a coborat spre multime si caldura lui a devenit din ce in ce mai mare. Poporul statea in genunchi, in noroi, si se auzeau strigate din toate piepturile: Minune! Minune!, in timp ce altii spuneau crezul. Apoi soarele si-a reluat locul obisnuit pe cer...
NU SCAPA NICI ASCETII
Nici cei alesi nu scapa de ispitele vrajmasului. Deoarece lipseste harul, dar si experienta, multi calugari apuseni au cazut prada inselarilor de-a dreapta. Fapte asemanatoare s-au petrecut si in Rasaritul ortodox, unele cu urmari grave. Multora li s-a aratat vrajmasul in chip de ingeri indemnandu-i sa se arunce in fantana, sau in prapastie sau sa intre in sareta pentru a fi dusi la cer. Au fost care s-au lasat amagiti, gasindu-si sfarsitul. Au fost si altii, insa, trezvitori, care l-au rusinat pe diavol. Unui pustnic i-a aparut Sf. Arhanghel Gavriil, trimis chipurile sa-i aduca o veste buna. Batranul i-a raspuns smerit: Cauta ca vei fi trimis la altii, eu sunt pacatos si nu sunt vrednic sa vad ingeri. Altadata, diavolul i s-a aratat unui batran: Cauta si vezi ca Eu sunt Hristos. Batranul a raspuns: Eu nu vreau sa vad pe Hristos cu ochii mei aici, in lumea aceasta, iar diavolul s-a facut nevazut. Aceasta smerenie a lipsit de la unii calugari catolici ca Padre Pio, Francisc de Asissi, Tereza de Avila, si altii.
Padre Pio ar fi intrat in contact cu Sfintii ingeri si cu Fecioara Maria, inca din copilarie. Ba chiar a renuntat la timpul alocat cercetarii Scripturilor pentru a avea mai mult timp de conversatie cu puterile celeste. Din marturiile celor apropiati lui, cunoastem ca temperatura acestuia oscila pe timpul crizelor de fierbinteala intre 48 si 52 de grade Celsius! Cei naivi considera aceasta un efect al daruirii sale catre Dumnezeu, dar noi stim ca unirea cu Dumnezeu nu provoaca durere. Mai mult, daca citim marturiile din viata yoghinilor, vom constata ca si acolo s-au manifestat astfel de cazuri, ceea ce ne face sa credem ca Padre Pio nu a simtit caldura raiului ci focul iadului. Iar din Traditia ortodoxa stim ca febra este des intalnita in cazurile de demonizare [Ioan 4,2; Fapte 28, 1]. Cativa ani mai tarziu, Padre Pio intra intr-un fel de transa, pierzandu-si cunostinta si cazand la podea, inconstient. Oare cati dintre Sfintii Parinti rasariteni au fost cuprinsi de frisoane, febra, tremurau si se aruncau pe jos, zacand inconstienti? La 20 septembrie 1918, inselarea atinge apogeul: pe corpul lui Padre Pio apar stigmatele (ranile) Mantuitorului. Dureri cumplite si sange siroind din abundenta. Pe 1 septembrie cinstim pe Sfantul Simeon Stalpnicul. Acesta a avut urmatoarea vedenie: fiind foarte ravnitor la rugaciune, diavolul vrand sa-l piarda, i-a aparut intr-o caleasca de foc zicandu-i ca este ingerul Domnului, trimis de El, pentru a-l rapi la cer, in ceata Sfintilor. Sfantul Simeon pune un picior in trasura, dar Ingerul Pazitor ii da in gand sa-si faca Sfanta Cruce. in acel moment, vedenia se naruie, nu inainte ca diavolul sa-i raneasca piciorul cu o sabie. Asadar iata pretul platit pentru inselare. Sfantul Simeon cu o rana la picior in care se vor cuibari viermi ce-l vor manca de viu, iar Padre Pio cu dureri cumplite si atacuri demonice. Oare atat de tulburatoare este sfintenia? Ce s-o fi intamplat cu viata linistita a Sfinsilor de prin Paterice? Un alt eveniment din viata lui Padre Pio ne pune pe ganduri, apropos de patania Sfantului Simeon: in timp ce spovedea in biserica, un personaj ceresc i-a strapuns inima cu o lance inrosita in foc. Acest atac a lasat un semn fizic si a fost interpretat ca o binecuvantare.
Tereza de Avila. Unele stari spirituale ale sfintilor romano-catolici ne fac sa ne indoim serios de curatia lor. Tereza de Avila spunea: Adeseori Hristos imi spune: «De acum eu sunt al tau si tu a Mea». Aceste mangaieri ale Dumnezeului meu ma fac sa ma rusinez nespus. in ele simt si durere si desfatare, impreuna. Aceasta este o rana prea dulce [...]. Eu am vazut un inger care tinea in mana o sulita lunga de aur cu varf de fier pe care ardea o mica limba de foc. Acest inger, din cand in cand, imi infingea sulita in inima si in alte organe ale trupului meu. Iar cand o tragea inapoi, atunci mi se parea ca mi se scoate afara tot launtrul meu. Durerea din cauza acestor rani a fost atat de puternica incat eu gemeam, dar si desfatarea a fost atat de mare incat nu puteam sa-mi doresc sa inceteze vreodata aceasta stare. Cu cat de adanc imi intra in mine sulita, cu atat mai mult crestea durerea, dar si desfatarea devenea mai puternica, mai dulce. Nici nu este de mirare ca Tereza tot timpul avea probleme cu duhovnicii ei, dupa cum insasi spunea. Un alt episod prezentat de Mihail urzica despre Tereza de Avila: Cand ma apropii de ostie ea imi da un sentiment de mare mangaiere. Dar tot corpul meu incepe sa se cutremure foarte tare asa ca cu mare greutate reusesc sa ma impartasesc.[...] si strigam eu fara nici o rusine: Dragostea mea, eu inca nu Te-am cunoscut! De ce asa ma lasi pe mine? si nu puteam sa mai zic altceva ca tipatul ma impiedica sa rostesc altceva. Fericita Angela este stapanita de aceeasi patima: Am vazut pe Hristos aplecandu-si capul in mainile mele. si atunci El mi-a descoperit gatul si mainile Sale, iar gatul Lui avea o frumusete de nespus. Conform lui Mihail Urzica, Angela vedea in Sfanta Cruce patul de nunta! insusi Hristos ii face marturisiri: Eu nu in gluma m-am indragostit de tine. Un teolog rus, Lev Karsavin, care toata viata sa a studiat teologia apuseanaa din Evul Mediu, in lucrarile sale nu poate sa ocoleasca manifestarile trupesti care se petrec in timpul asa zisei iubiri mistice a catolicilor fata de Dumnezeu; el arata ca aceasta iubire mistica de regula este insotita de exacerbarea simtirilor trupesti si concluzioneaza ca: romano-catolicismul este o religie carnala, de aceea mistica apuseana introduce in relatiile cu Dumnezeu un simtamant cu totul trupesc, o inselare spirituala profunda. Ni se atrage atentia si asupra faptului ca, dupa vedeniile sale, si Mathilda si Gertruda si Angela sunt atat de convinse de mantuirea lor, ca nici nu mai considera necesara spovedania inainte de moarte. Caterina de Siena o alta sfanta catolica descrie doua din vedeniile sale: [...] Nu am vazut insasi esenta divina, dar am vazut gloria sfintilor, durerile pacatosilor din infernuri, si cele ale sufletelor care se purificau in purgatoriu [...], dar cel mai clar, discursul tinut ei de Mantuitorul, intr-o seara a anului 1337: Din momentul in care din iubire pentru Mine tu ai renuntat la mandrie, la placerile carnii, si ti-ai daruit toata frumusetea inimii mie, si acum cand tot restul casei se bucura, m-am decis sa celebram nunta sufletului tau si sa te iau de sotie asa cum ti-am promis. Apoi, dupa aceasta declaratie, apostolul Ioan, Fecioara Maria, sfantul Paul si sfantul Dominic s-au materializat in mica ei celula pentru a fi martori. Fecioara Maria a luat mana Caterinei si a adus-o pe tanara fecioara Fiului ei care i-a pus in deget o verigheta de aur cu un diamant si 4 perle: Aici te casatoresc cu Mine, intru credinta, Eu creatorul si salvatorul tau. Pastreaza aceasta credinta fara pata pana vei ajunge la Mine in ceruri; celebreaza aceasta nunta fara sfarsit. Din acest moment, fiica Mea fii ferma si de nezdruncinat in tot ceea ce prin gratia Mea iti voi cere sa realizezi. Asa inarmata cu forta credintei vei infrange toti inamicii si vei fi fericita. Clar sau nu?
Francisc de Asissi. Am citit undeva despre Francisc de Asissi ca fiind pe patul de moarte a avut o descoperire in care Dumnezeu-Tatal ceresc a zis: "Nu stiu pe cine sa asez de-a dreapta Mea, pe Francisc sau pe Fiul Meu" [8]. Sper din toata inima ca aceasta intamplare sa fie doar o inventie a unui biograf exaltat, altfel ar fi dureros pentru cineva sa cada intr-o asa de mare inselare. Totusi, judecand dupa alte aspecte, este posibil ca acest fapt sa fie real. Francisc insusi vorbind despre rugaciunea sa, spune ca a vazut doi stalpi de foc, intr-unul regasindu-L pe Dumnezeu, iar in celalalt regasindu-se pe sine. De fapt, inca de cand era intemnitat in Perugia a afirmat despre el ca va fi slavit. Se spune ca mama sa, pe cand era insarcinata cu el, pentru a scapa de dureri, s-a dus intr-o iesle cu fan unde l-a si nascut [9]. Unii cronicari spun ca nimic nu a facut Hristos care sa nu se regaseasca si in Francisc, asemanarea atingand apogeul odata cu aparitia stigmatelor pe corpul lui. Obsesia lui Francisc de a se asemana cu Hristos nu este doar o impresie promovata de cronicarii sai, ci reiese si din alte aspecte ale vietii sale. Plecat in cruciada in Egipt, pentru a increstina pe sultan, el isi ia cu sine 12 ucenici. Revenit acasa, dupa ce a esuat in misiunea sa (se vede ca a facut-o de capul lui, fara a cerceta voia divina), se retrage pentru rugaciune in muntele Alvernia, impreuna cu 3 ucenici, cum facuse odinioara Mantuitorul pe Muntele Taborului cand, luand cu Sine 3 ucenici, s-a schimbat la Fata. Francisc nu s-a schimbat la Fata, insa acum va primi "darul stigmatelor". Cu putin timp inainte de sfarsitul sau pamantesc, acesta a cinat impreuna cu 12 ucenici, tot asa cum a facut si Mantuitorul. Altadata, le-a zis ucenicilor "Nu vad la mine nici un pacat pentru care sa nu fi facut marturisire si pocainta..."[10] Iata smerenia care il stapanea pe "Sfantul" Francisc.
INCHEIERE
Vedem ca vrajmasul omenirii nu sta deoparte si nu lasa in pace pe nimeni. Victime i-au cazut si ii cad oameni din diverse locuri si culturi. Toti acestia au in comun o singura slabiciune, sunt impatimiti, deci lipsiti de discernamant duhovnicesc, pentru ca stim ca patima intuneca mintea si impietreste inima. Singurul care lumineaza si intelepteste este harul divin, care insa se dobandeste greu, necesitand un efort continuu in a-L atrage. Pentru crestinii de alte credinte este si mai greu. Bine intentionati, insetati, poate, de mantuire, ei sunt lipsiti de acest har. ii desparte invatatura eretica a "Bisericii" lor si faptul ca, prin separarea de Apostoloeasca si Soborniceasca Biserica, se afla sub anatema! De asemenea, asa cum spunea si Pr. Serafim Rose, la inceputul cartii sale, Ortodoxia si religia viitorului, catolicii si protestantii nu au nici har si nici succesiune apostolica. Pentru a vorbi in extenso despre aceste teme, ne-ar trebui un spatiu prea mare ca sa poate fi cuprins in paginile unei reviste. Totusi se poate face o prezentare succinta, care sa reprezinte o invitatie la lectura, la cercetare. in numerele viitoare vom continua cu prezentarea concentrata a ereziei primatului, invocand atat argumente dogmatice cat si istorice (sinodalitatea in primul mileniu, pana la Schisma).
Despre falsele teofanii, CITITI PE LARG despre falsele teofanii.
CITITI PE LARG despre ascetica si misticism.
Bibliografie:
[1] Ma refer la discutiile religioase, ecumenice cum sunt numite, pentru ca cine detine controlul religiei, poate controla si masele. Capul Bisericii este Hristos, iar Biserica Lui este infailibila, totusi, asa cum a existat un tradator printre insasi Apostolii Sai, mai ales astazi, in vremurile acestea din urma, avem de-a face cu mai multe Iude, care trec drept adepti-urmatori ai Mantuitorului.
[2] Clark Carlton, Adevarul ortodoxiei fata de catolicism, ed. Ecclesiast, Sibiu, 2010, p. 14.
[3] Este cu adevarat dramatica daca ne gandim ce a reprezentat pentru Biserica Roma crestina si aportul primilor papi la mentinerea integritatii ei doctrinar-administritative si ce a ajuns sa reprezinte acum Roma tot pentru integritatea doctrinara si administrativa a Bisericii (ma refer la uniatie, la prozelitism, ecumenism).
[4] Mihail Urzica, Minuni si false minuni, ed. Anastasia, Bucuresti, 1993, p. 57.
[5] Pr. V.I. Ouatu, Maglavitul, p. 57 apud. Mihail Urzica, op. cit., p. 191.
[6] Mihail Urzica, Biserica si viermii cei neadormiti, ed. Anastasia, Bucuresti, 1998, p. 214.
[7] Pietro Zorza, Medjugorie, ed. Ihtys, Oradea, 2002, p. 48.
[8] Sf. Ignatie de Stavropol, The Arena: An Offering to Contemporary Monasticism, trad. Arhimandritul Lazarus, Madras, India, 1970, p. XVII apud Arhiepiscopul Hrisostom de Etna si Episcopul Auxentie de Foticeea, Scriptura si Traditie, trad. de mariana Chiper, ed. Bunavestire, Galati, 2003, nota 165; http://www.orthodoxinfo.com/praxis/francis_sarov.aspx
[9] Adrian Popescu, Tinarul Francisc, Ed. Dacia, Cluj, 1992.
[10] pr. George Macris, Orthodox Christian Theology in the 20th Century, Synaxis Press, New Ostrog Monastery, Canada, vol. II, pp. 39-56.
PAPA IOAN PAUL AL II-LEA
Si pentru ca tot vorbim de "sfintii" catolici trebuie sa amintim si de Papa Ioan Paul al II-lea. Este pur si simplu stupefianta declaratia de beatificare a acestuia precum si intentia de sanctificare. Papa Ioan Paul al II-lea, care presara flori pe mormantul lui Mahatma Gandhi, care se lasa binecuvantat de pagani, care primeste binecuvantare de la hindusi si vrajitori, care saruta Coranul, unde se spune ca oricine crede in Treime este spurcat, acest apostaziat, eretic si mai prejos decat toti paganii, mai poate el sa se numeasca crestin? Dar, noi aflam de la oficialii catolici ca el este la mare cinste si urmeaza sa fie sanctificat. Iata fratilor, cuvintele Sfintilor Parinti nu sunt vorbe in vant. Nu sunt ofense. Priviti: Papa este anti-hrist! Si cu adevarat, catolicii nu sunt numai schismatici ci si eretici!
Despre absurdiatea sanctificarii Papei Ioan Paul al II-lea, PE LARG AICI!
[1] Ivan Ostrumov, Sinodul de la Ferrara-Florenta, ed. Scara, Bucuresti, 2002
[2] Sfantul Ioan Maximovici, Cinstirea Maicii Domnului in traditia ortodoxa, ed. Icos, Cluj-Napoca, 2000
[3] Mihail Urzica, Minuni si false minuni, ed. Anastasia, Bucuresti, 1993
[4] Pietro Zorza, Medjugorie, ed. Ihtys, Oradea, 2002
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu