luni, 8 decembrie 2014

SFÂNTUL PATAPIE: CUM TU, O ERETICĂ, TE APROPII DE MINE?


Câteva minuni contemporane ale Cuviosului Patapie


I. O mare minune: întoarcerea femeii „catolice” (monahul Nicodim Bilalis, „Slujba Cuviosului Părintelui nostru Patapie, făcătorul de minuni, o scurtă biografie şi o scurtă istorisire a minunilor”, pp. 19-20, ediţia a II-a, Atena, 1986)
Anul acesta de Paşte (1986), în Sfântul Munte, am vorbit cu evlaviosul stareţ vecin, pe nume Martinian (de la Coliba „Toţi Sfinţii”, în Kapsala, Sfânta Mănăstire Pantocrator) şi cuvântul a ajuns la tema despre minunile contemporane. Prilejul a fost continua minune a credinţei noastre ortodoxe a Sfintei Lumini de la Preasfântul şi Izvorâtorul de viaţă Mormânt. Atunci, stareţul Martinian ne-a povestit şi următoarea minune recentă a Cuviosului Patapie, pe care o expunem după istorisirea lui.
 
Stareţul avea o rudă emigrantă în Germania de Vest, de unde cu câţiva în urmă s-a întors pensionar. Ruda sa se numeşte Gheorghios Z. (Însuşi stareţul preferă ca numele să fie anonim). Şi în Germania s-a căsătorit cu o nemţoaică „catolică”, fără ca ea să se fi botezat înainte cu Botezul Ortodox. Au făcut, desigur, nunta într-o biserică ortodoxă şi cei doi copii ai lor i-au botezat cu Botezul ortodox, dar soţia a rămas „catolică”, chiar dacă mergeau la slujbe în bisericile ortodoxe.
După ce s-au întors în Grecia (sunt locuitori în Nea Smyrna, parohia „Sfântul Sostene”), în vara anului 1985 s-au dus pentru petrecerea vacanţei de vară în Loutraki (Corint) şi acolo s-au dus într-o zi la Mănăstirea Cuviosului Patapie, ca să se închine Cuviosului.
În Sfânta Peşteră a intrat primul soţul, care s-a şi închinat Sfintelor Moaşte. Dar, în timp ce intra şi soţia „catolică” şi se apropia să se închine, a căzut jos leşinată. Soţul a prins-o imediat în braţe şi, cu ajutorul altor închinători, a scos-o afară şi a ajutat-o să-şi revină. După ce şi-a revenit, au întrebat-o ce i s-a întâmplat de a leşinat. Şi ea a răspuns cu uimire:
- „Bine, nu aţi văzut, nu aţi auzit? Sfântul m-a împins şi mi-a zis: Cum tu, o eretică, te apropii de mine?”.
Şi din acel moment, ea singură a cerut să se boteze ortodoxă, după cum s-a şi botezat în urma catehizării ei în propria parohie.
De acum, ca ortodoxă, vizitează cu evlavie Sfânta Peşteră a Cuviosului şi se închină Sfintelor Moaşte cu dragoste şi recunoştinţă. Pentru că, după ce a primit Botezul ortodox, se simte alt om! „Când mă rog”, ne-a spus într-o convorbire telefonică, „Îl simt pe Dumnezeu ca al meu, Tatăl meu, pe cînd înainte nu simţeam nimic. Acum aprind candela la iconostas, fac prescuri, mă împărtăşesc, citesc Vieţile Sfinţilor şi sufletul meu Îl simte pe Dumnezeu aproape de el.
Iată, cum să v-o spun? E ceva foarte diferit de cum era înainte, o siguranţă că sunt lângă Dumnezeu. Şi lucrul acesta îl datorez Sfântului Patapie, căruia îi mulţumesc.”

Sursa: http://acvila30.ro/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu